Eroi de război – 100 de portrete
În perioada 20 noiembrie 2018 – 30 ianuarie 2019, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” prezintă expoziţia-concept „Eroi de Război – 100 de portrete”. Prin acest proiect, instituția de cultură fondată imediat după Marele Război de Dimitrie Gusti, întemeietorului Şcolii Sociologice de la Bucureşti, îşi propune, ca o continuare a cercetării în teren a echipelor lui, să prezinte, în special tinerei generaţii, dar nu numai ei, 100 de personaje care au crezut în idealul naţional, au luptat pentru el, s-au sacrificat şi cu sângele lor au trasat graniţele României Mari.
Cele 100 de portrete de eroi aparţin ţăranilor, învăţătorilor, preoţilor, medicilor, infirmierelor, artiştilor, ziariştilor, politicienilor, basarabenilor, bucovinenilor, transilvănenilor şi nu-i puteam omite pe eroii veniţi de la sute şi mii de kilometri distanţă să ajute poporul român aflat pe marginea prăpastiei istoriei: voluntarii sârbi, Misiunea Militară Franceză şi Misiunea Crucii Roşii Americane.
Alături de portretele eroilor, în expoziţie vor fi prezentate obiecte de acum 100 de ani folosite fie în spitalele de campanie, fie de preoții mobilizați, fie de țăranii care și-au abandonat familiile și gospodăriile și au plecat voluntari pe front. Bordeiul lor a fost transformat în post de comandă, casele au rămas în voia sorții, învățătorii au devenit partizani, preoții, medici ai sufletelor soldaților, iar artiștii mobilizați pe front au surprins în lucrările lor toată grozăvia războiului și a refugiului. În 1914, România avea o populație de 7,7 milioane de locuitori, din care 5 milioane erau țărani. Ei sunt cei care au luptat în zdrențe și opinci pentru dezrobirea fraților lor români de dincolo de granițe, fie că era vorba despre cei din Basarabia, Bucovina sau Transilvania. Pe 9 decembrie 1916, regele Ferdinand afirmă într-un discurs la deschiderea noii sesiuni parlamentare: „Să spunem țăranului că luptând pentru unitatea națională el lupta totodată pentru dezrobirea lui politică și economică. Vitejia lui ii da drepturi și mai mari asupra pământului pe care îl apară și ne impune mai mult că oricând datoria că la sfârșitul războiului să infaptuim reformele agrare și electorale, pe temeiul cărora această adunare constituțională a fost aleasă”.
Vernisajul expoziției „Eroi de Război – 100 de portrete” va avea loc marți, 20 noiembrie, de la ora 17:00, la sala Gheorghe Focşa. Vor participa: Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, academicieni, diplomați, Ciprian Olinici, directorul Trinitas TV, reprezentanți ai Patriarhiei, istorici de artă, reprezentanți ai ministerului Apărării Naționale, urmași ai celor ce au luptat la Mărășești și Oituz.
Avem datoria să nu-i uităm!