“In Honorem Georgeta Stoica – 90”

“In Honorem Georgeta Stoica – 90” s-a intitulat evenimentul de vineri, 28 ianuarie 2022 organizat de Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” cu prilejul aniversării doamnei dr. Georgeta Stoica, personalitate marcantă a etnologiei românești, membru de onoare al Academiei Române. Au fost prezenți academicieni, reprezentanți ai ministerului Culturii, directori ai unor muzee din țară, apropiați.

“Această este o întâlnire între prieteni pentru că nu există muzee în țară care să nu poarte amprenta d-nei Georgeta Stoica. Doamna Georgeta Stoica este un înaintaș, un înaintemergător, un educator și un om de infinită valoare. Ceva ce găsești atât de rar astăzi- un cunoscător și un promotor al satului, un om care știe să apreciezevaloarea și îi învață și pe alții s-o facă, un om de o integritate deosebită și mai ales o doamna pasionată de viață însăși. Este un reper de viață.”, a declarat în alocuțiunea să conf. univ. dr. Paula Popoiu, managerul Muzeului Național al Satului “Dimitrie Gusti”.

“Doamna Georgeta Stoica este un liant între generații. Sunt un privilegiat că am avut posibilitatea să învăț de la domnia să. I-a luminat pe alții ducându-i către desăvârșire.”, mărturisea astăzi prof.univ.dr. Ioan Opriș.

“Dintre toate personalitățile care au marcat și continuă să marcheze anumite aspecte ale culturii din România, din Europa, la viziunea referitoare la armonia dintre identități, structuri, dinamică istorică, calitatea estetică prin care ne exprimăm gândirea, doamna Stoica este un reper”, a afirmat în cadrul evenimentului acad. Sabina Ispas.

“Ați fost și sunteți un reper profesional extrem de consistent. Suntem cu toții și produsul dumneavoastră. O parte dintre noi trebuie să va mulțumim pentru că am făcut carieră și datorită d-voastră. România prin dumneavoastră a reușit să devină cunoscută în acest domeniu. Dumneavoastră duceți mai departe Școala Gustiană. Carierele noastre vi se datorează pentru că ați fost alături de noi în momentele importante.”, mărturisea dr. Ligia Fulga.

“ Milioane de cuvinte nu pot să descrie ce a făcut doamna Georgeta Stoica pentru cultură română. Suntem norocoși că am fost contemporani cu un om excepțional. Sunt norocos că am colaborat cu d-na Stoica în diverse situații foarte complicate. Dna Stoica a fost un generos sprijinitor al tuturor celor care au vrut să facă ceva.”, declara dr. Ernest Oberlander Tarnoveanu.

La rândul sau, doamna Georgeta Stoica a declarat: “ Aș vrea că tinerele generații să înțeleagă că nu se poate face nimic fără muncă, muncă și iar muncă, fără cunoașterea patrimoniului. Fiecare perioada din viață unui om are frumusețea ei și trebuie să ne bucurăm când suntem tineri de anumite aspecte ale vieții și să ne bucurăm și când suntem în vârstă de anii pe care îi avem, să-i mulțumim lui Dumnezeu că am ajuns aici.”

Evenimentul dedicat doamnei Georgeta Stoica și împlinirii unei vârste venerabile, din care mai mult de jumătate a fost pusă în slujba Culturii și a Muzeului Satului, a cuprins și lansarea volumului omagial IN HONOREM GEORGETA STOICA-90.

„Doamna Georgeta Stoica și-a legat definitiv, de decenii bune, numele de artă populară românească, iar scrierile sale sunt adevărate efigii dedicate cunoașterii culturii și civilizației poporului român. Crestăturile în lemn, interiorul locuinței țărănești, podoabele costumului popular, portul popular, arhitectură tradițională, zonele etnografice (Câmpia Munteniei, Gorjul, Oltul, Vâlcea, Slatina, Branul, Câmpia Boianului, Suceava, Vrancea etc.), colecțiile de covoare (din Transilvania, Banat, Moldova, Oltenia), centrele de ceramică, ocupațiile țărănești etc. sunt numai câteva dintre subiectele cărților și articolelor sale de specialitate. A condus instituțîi și colective de cercetare, între care Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” i-a fost și îi este cel mai drag. Acolo și-a lăsat o parte din viață, partea plină de pasiune pentru artă populară, pentru cutumă și tradiție. Cărțile și conferințele sale au ajuns la sufletele oamenilor – deopotrivă români și străini – fiindcă a respectat mereu o deontologie severă de viață, dar și pentru că inima și mintea i-au fost mereu flancate de „vorba dulce” care „mult aduce”.”, scrie acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, în articolul „Omagiu la vârstă nemuririi…” dedicat doamnei acad. Georgeta Stoica.

Evenimentul s-a încheiat cu un recital de pian susținut de pianista Sînziana Mircea.

La mulți ani, Doamnă Georgeta Stoica!

The event is finished.

Data

28 ian. 2022 - 28 feb. 2022
Expired!

Ora

09:00 - 17:00

Locație

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”
Șoseaua Kiseleff, nr. 28-30 Bucuresti, sector 1, România

Organizator

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
mai

iunie 2022

iulie
LU
MA
MI
JOI
VI
SA
DU
30
31
1
2
3
4
5
Events for 30 mai
Events for 31 mai
Events for 1 iunie
Events for 2 iunie
Events for 3 iunie
Events for 4 iunie
Events for 5 iunie
6
7
8
9
10
11
12
Events for 6 iunie
Events for 7 iunie
Events for 8 iunie
Events for 9 iunie
Events for 10 iunie
Events for 11 iunie
Events for 12 iunie
13
14
15
16
17
18
19
Events for 13 iunie
Events for 14 iunie
Events for 15 iunie
Events for 16 iunie
Events for 17 iunie
Events for 18 iunie
Events for 19 iunie
20
21
22
23
24
25
26
Events for 20 iunie
Events for 21 iunie
Events for 22 iunie
Events for 23 iunie
Events for 24 iunie
Events for 25 iunie
Events for 26 iunie
27
28
29
30
1
2
3
Events for 27 iunie
Events for 28 iunie
Events for 29 iunie
Events for 30 iunie
Events for 1 iulie
Events for 2 iulie
Events for 3 iulie