LUI EMINESCU
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, în parteneriat cu Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România, vă invită luni, 15 ianuarie 2018, de la orele 12:30, la vernisajul expoziției „Lui Eminescu”, dedicată celor 168 de ani de la nașterea poetului nostru național. În contextul Zilei Culturii Naționale, expoziția este un omagiu adus „poetului nepereche”, al cărui spirit traversează veacurile și influențează creația artistică, la mai mult de un secol de la trecerea sa la cele veșnice.
Evenimentul va avea loc în sala foaier Henri H. Stahl din clădirea administrativă a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Șos. Kiseleff, nr. 30. Expoziția va fi deschisă până în luna februarie.
Pentru mai multe informații:
Birou Relații Publice
relatii.publice@muzeul-satului.ro
021 317 91 03