Păsări. Omagiu lui Brâncuși
Pasărea, simbol general, cu multiple semnificaţii este nelipsită din cultura popoarelor lumii. În mituri și legende, ea întrupează zeități ale binelui și răului, renașterea, libertatea şi fericirea, legătura dintre lumea de aici și cea de dincolo. Poate avea rol protector pentru cei care o folosesc drept talisman, dar poate fi și cea care prevestește nenorociri sau chiar moartea. Pasărea este prezentă în viața noastră de la naștere până la moarte, în toate momentele cruciale ale existenței. Este prezentă atât în creația populară, cât și în artele plastice și în iconografia religioasă.
Expoziția Păsări. Omagiu lui Brâncuși cuprinde bunuri culturale din colecțiile Muzeului Satului, care impresionează prin bogata ornamentică în care predomină motivul păsării – icoane, cruci, covoare, ștergare, cămăși, catrințe, marame, pălării, furci de tors, cahle, farfurii, ulcioare de nuntă, xilogravuri, jucării.
O reprezentare cu semnificații deosebite este cea din iconografia religioasă, în care Duhul Sfânt apare în chip de porumbel alb.
Expoziția constituie un omagiu adus sculptorului Constantin Brâncuși, a cărui creație artistică reflectă un anume fel de a gândi al țăranului român și de a interpreta lumea, tradițiile, miturile și legendele. În concepția sa „Simplitatea este în sine o complexitate și trebuie să te hrănești cu esența ca să poți să îi înțelegi valoarea“.
Artistul percepe păsările în stilul său unic, marcat prin simplitatea și abstractizarea formei. Acestea sunt realizate într-o varietate tipologică, fiind expresii înalte ale zborului: Cocoșul, Pasărea Măiastră, Pasărea de foc, Pasărea de aur, Pasărea în văzduh.
Expoziția Păsări. Omagiu lui Brâncuși va fi deschisă publicului din 19 februarie până la data de 24 aprilie 2021 , în sala H.H. Stahl, de miercuri până duminică, între orele 9:00 si 17:00.