Pe prispa bunicilor
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează duminică, 30 septembrie 2018, începând cu ora 12.00, evenimentul socio-cultural „Pe prispa bunicilor”, ce face parte dintr-un proiect dedicat seniorilor cu ocazia „Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice” sărbătorită anual la data de 1 octombrie.
Gândit ca un mijloc de promovare a culturii tradiționale prin implicarea activă a persoanelor de vârsta a treia în viața comunității și valorificarea experienței acumulate în cadrul unor activități formativ-recreative și socio-culturale, proiectul își propune crearea unui „club al înțelepciunii”, a unor „biblioteci vii”, precum și recrutarea, din rândurile acestora, de voluntari ai muzeului, cu scopul de a participa la organizarea de programe de îndeletniciri și de valorificare expozițională.
Programul evenimentului este realizat în parteneriat cu Centrul de zi „Clubul Seniorilor Covasna”, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 4 și cuprinde expoziția de fotografie „Din armată, cu drag!”, teatru popular – „Căpitanul Teacă și Cumpania”, după cunoscuta nuvelă scrisă de Anton Bacalbașa în anul 1893 „Moș Teacă”, ateliere, concursuri, muzică de cor, ghidaje specializate în muzeu realizate de seniori și ateliere de povestit… pe prispele caselor din Satul Nou, proiecție film „Preoții români. Jertfă și rugăciune pentru Unire”, realizator Cristina Liberis, o producție Trinitas TV – 2018, precum și un târg al meșterilor populari.