Primăvara în sat/Spring in the village Târgul de mărțișor
În perioada 28 februarie – 6 martie 2022, de luni până duminică, între orele 09:00 – 17:00, vă așteptăm la Târgul de Mărțișor.
Ca în fiecare an, meșteri populari și artiști plastici vor expune cele mai frumoase mărțișoare, pe care vizitatorii le pot cumpăra pentru a le oferi celor dragi. Tradiția Mărțișorului are o vechime considerabilă. Se spune că persoana care poartă un mărțișor este ferită de rele și îi merge bine tot anul.
Mărțișorul se poate purta la mână, la gât ori pe reverul hainei. În unele regiuni ale țării mărțișoarele sunt oferite inclusiv bărbaților.
Anul acesta se împlinesc 5 ani de când, printr-un demers comun al României, Republicii Moldova, Bulgariei şi Macedoniei, tradiţia mărţişorului a fost inclusă în patrimoniul cultural mondial al UNESCO.
Accesul la târg se face prin achiziționarea biletului de intrare și cu respectarea tuturor regulilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, printre care și obligativitatea purtării măștii de protecție pe tot parcursul vizitei (interior și exterior), conform HG nr. 171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 7 februarie 2022, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Vă așteptăm cu drag!