Radu Florescu – Viața și opera

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită la expoziţia Radu Florescu – Viaţa şi opera.

Radu Florescu (1931-2003) constituie pentru cultura contemporană din România o importantă referinţă. Arheolog, istoric de artă, profesor şi muzeolog de largă cuprindere, el a promovat de-a lungul carierei sale de peste cinci decenii, idei şi lucrări referenţiale pentru modernizarea cercetării arheologice, a muzeografiei şi formelor de valorificare a patrimoniului cultural naţional.

Vizionar şi totodată modern în conceptele sale, racordat la mişcarea muzeografică performantă, Radu Florescu a ocupat importante poziţii în ierarhia instituţiilor specializate, inclusiv aceea de preşedinte-fondator al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, de preşedinte al Comitetului naţional ICOM şi Director general al Muzeului Naţional de Istorie a României. În aceste ipostaze s-a remarcat cu prisosinţă prin vaste şi solide cunoştinţe de specialitate şi printr-o cultură de excepţie, ca şi prin energie şi o deosebită pasiune.

Profesor de mare reputaţie, deschizător de orizonturi, autor de cărţi, studii, manuale, cursuri şi albume, meritele sale ştiinţifice sunt larg recunoscute, iar căile deschise de el, în muzeografie, conservare şi restaurare, au configurat o adevărată şcoală naţională.

Expoziţia poate fi vizitată începând cu data de 7 septembrie 2023, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00, în Sala Foaier H.H. Stahl, Şos. Kiseleff nr. 30.

Date

07 - 30 sept. 2023
Terminat

Time

Toată ziua

Locație

Foaier H.H. Stahl

Organizator

Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti"

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI

Prezentare Muzeul Satului