
Roadele toamnei… la aeroport
Joi, 24 octombrie 2019, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” în parteneriat cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Bucureşti au organizat evenimentul Roadele toamnei… la Aeroport.
Evenimentul a avut ca scop întâlnirea publicului cu arta populară tradițională românească, în preajma sărbătorii de Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Publicul a fost așteptat la Terminalul Plecări cu demonstrații meșteșugărești de țesut, prelucrarea artistică a lemnului, prelucrarea pielii – opinci, icoane pe lemn, măști populare ale unor renumiți meșteri populari însoțite de miniexpoziții ce reunesc valoroasele lor creații, frumoase costume populare, publicații de specialitate – de promovare a Muzeului și a României, precum și degustări de produse tradiţionale ce vor aduce în fața celor ce trec pragul țării o părticică din România profundă.
Acesta a avut loc în afara granițelor fizice ale muzeului, într-un loc special unde călătorii au descoperit și redescoperit frumusețea și diversitatea culturii românești.