Salonul Național de Artă Contemporană – SNAC 2022
Uniunea Artiștilor Plastici din România vă invită să participați la o nouă ediție SNAC – sectiunea Artă Religioasă, organizată împreună cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, gazdă și totodată partener tradițional al filialei de Artă Religioasă și Restaurare, cel mai vizitat obiectiv cultural din Bucureşti.
SNAC (Salonul Național de Artă Contemporană) este un eveniment cultural anual, cu o lungă tradiție istorică. SNAC susține valorile artei contemporane românești, precum și dezvoltarea unui dialog artistic și educațional între public și artiștii implicați în acțiunile culturale.
Expoziția poate fi vizitată până la data de 30 noiembrie 2022, de miercuri până duminică între orele 9:00 și 17:00, în Sala de Sticlă a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Șos. Kiseleff nr. 30.