Home Evenimente Educație muzeală Tabăra Medievală – prima ediție

Tabăra Medievală – prima ediție

Vă invităm la prima ediție a Taberei Medievale, organizate de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, în parteneriat cu Asociația Pentru Promovarea Istoriei și Artei Medievale – Lupus Dacus. Evenimentul are loc în contextul Taberei de creație „Vara pe uliță”, unde copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani vor avea ocazia să deprindă arte și meșteșuguri tradiționale.

La Tabăra Medievală veți învăța să luptați ca niște cavaleri, să trageți cu arcul, să cântați la instrumente tradiționale medievale și multe altele.

Atelierele au loc în perioada 27-31 iulie 2020, între orele 10:00 – 14:00, după următorul calendar:

Ziua I – Menestrelii din Apus
– Vom aduce instrumente tradiționale de suflat, instrumente membranofone și de percuție și vom cânta alături de copii după ce vom face un instructaj clar.

Ziua II – Ziua vitejilor
– Vom aduce săbii, spade, scuturi, coifuri, bici de luptă, buzdugane, topoare și vom învăța primele lecții de luptă cavalerească. Desigur, pentru copii vom aduce arme speciale din burete pentru a evita accidentările.

Ziua III – Cetatea arcașilor
– Avem arcuri pentru adulți și copii, accesorii, săgeți și ținte. Atelierele de tir cu arcuri tradiționale sunt deliciul tuturor!

Ziua IV – Ziua haiducilor
– Vom organiza o luptă haiducească, vom povesti despre haiduci și vom cânta cu toții.

Ziua V – Curtea miracolelor
– La sfârșitul taberei medievale de vară, vom organiza un concurs de desen. Fiecare copil să reprezinte pe hârtie ceea ce l-a incântat cel mai mult în aceste zile.
– Vom încheia cu un mini-concert Lupus Dacus.

*în fiecare zi vom avea ateliere de muzică, tir cu arcul, lupte cavalerești și multe, foarte multe povești.

Costul Taberei Medievale este de 300 de lei de participant. Înainte de înscriere, vă rugăm să citiți Regulamentul Taberei.

Înscrierea și plata se pot face:

1) La sediul muzeului – intrarea din Șos. Kiseleff nr. 28, de luni până joi, între orele 10:00 – 15:00 și vineri, între orele 10:00 – 13:00

2) Online, pe adresa de e-mail programe.culturale@muzeul-satului.ro, unde se va trimite fișa de înscriere, completată cu opțiunea „artă medievală”, o copie a certificatului de naștere/cărții de identitate, precum și dovada plății.

Plata se va face în următorul cont:

Beneficiar: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
CUI: 4754848
Trezorerie Sector 1, București
IBAN: RO64TREZ70120G331900XXXX


Asociația Pentru Promovarea Istoriei și Artei Medievale – Lupus Dacus are menirea de a promova arta și muzica medievală românească (în primul rând), dar și europeană. Aceasta s-a dezvoltat an de an, pas cu pas, ajungând ca la 18 ani de activitate (pe care i-a împlinit pe 1 iulie 2020) să aibă câțiva piloni importanți.

Lupus Dacus este un grup profesionist de muzică veche, în jurul căruia s-a dezvoltat APIAM-Lupus Dacus. Are peste 520 de concerte in toate colțurile României dar și în străinătate.

Proiecte:

Lupus Dacus Simfonic:
Este unicul proiect simfonic din muzica veche românească. Colaborează cu muzicieni de la Opera Națională Română din Timișoara și Filarmonica Banatul din Timișoara. Dirijori – lect. univ. dr. Cosmin Hărșian și Cezar Verlan, dirijor secund al Corului Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin din București.

Expoziția Medievalum:
O colecție de peste 1000 de obiecte specifice Evului Mediu românesc și european, obiecte ce pot fi prezentate oriunde în țară și străinătate (tunuri mari cu roți, tunuri de asalt, săbii, spade, platoșe, coifuri, cămăși li glugi de zale, scuturi, sulițe și o colecție frumoasă de obiecte din filmele istorice romțnești Dacii, Mihai Viteazul și Nemuritorii).

Instrumente muzicale:
O colecție de peste 300 de instrumente muzicale, dintre cele mai variate, unele chiar unice, pentru un plus de culoare în concertele și atelierele pe care le susținem.

Ateliere și tabere tematice:
– atelier de tir cu arcuri tradiționale.
– atelier de muzică medievală și tradițională.
– atelier de gastronomie tradițională.
– atelier de dansuri medievale și tradiționale

Date

27 iul. 2020
Terminat

Time

10:00 - 14:00

Cost

300 LEI

Locație

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Șoseaua Kiseleff, nr. 28-30
Categorii

Organizator

MUZEUL NAȚIONAL AL SATULUI „DIMITRIE GUSTI”

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI

Prezentare Muzeul Satului