Târgul de Armindeni

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 28 aprilie – 1 mai 2018, Târgul de Armindeni, sărbătoare din calendarul popular și prilej de întâlniri, negoţ şi discuții, care ne amintește de atmosfera satului de altădată. Veţi descoperi sau regăsi meşteri populari şi produsele lor, create cu dragoste şi din dorinţa de a păstra tradiţia în orice moment şi loc.

În tradiţia populară, Armindenul este zeul vegetaţiei care protejează animalele, holdele, viile, livezile şi oamenii. Se obişnuieşte ca în această zi să se împodobească stâlpii şi porţile caselor cu ramuri verzi, precum şi intrările în adăposturile vitelor şi anexelor gospodăreşti, pentru a oferi protecţie animalelor şi oamenilor împotriva răului. Tot în această zi oamenii se strâng în poieni, la iarbă verde, în pădure, vii şi livezi, consumând miel fript şi vin roşu amestecat cu pelin, pentru schimbarea sângelui şi apărarea oamenilor şi animalelor de boli.

Târgul se va desfășura în incinta Muzeului Satului, fiind necesară achiziționarea biletului de intrare, în cadrul programului de vizitare.

Date

28 apr. 2018 - 01 mai 2018
Terminat

Time

9:00 - 19:00

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI

Prezentare Muzeul Satului