Târgul de Sfântul Dumitru

În perioada 25 – 27 octombrie 2019 vă invităm la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, la Târgul de Sfântul Dumitru – eveniment de tradiție ce reface atmosfera  târgurilor  din satul de altădată, târguri care aveau loc în zilele marcate de sărbătorile Sfinților, cinstiți de Biserică și de sat la date fixe.

Anul 2019 a fost decretat de Biserica Ortodoxă Română drept Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari). De aceea ediția din acest an este dedicată acestor intelectuali ai satului, îndrumători ai comunității, și se înscrie în dezideratele programului Patriarhiei Române, accentuând atmosfera de mare sărbătoare prilejuită de celebrarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, care este și ocrotitorul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

Vă invităm, așadar, pe 25, 26 și 27 octombrie la Muzeul Satului, „satul satelor”, cum îl numea chiar fondatorul său, pentru a participa la un program bogat din care vă dezvăluim doar câteva repere pentru a vă convinge că merită să petreceți o zi în lumina de toamnă specială, la Muzeul Satului de la Șosea (Șos. Kiseleff nr. 28-30).

Din programul târgului: Festivalul-concurs Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!”, organizat de Patriarhia Română, în parteneriat cu  Muzeul Satului; Nunta din Oaş, reconstituită cu fast de Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania, Baia Mare, jud. Maramureş, Director – Iuliana Dăncuş; muzică religioasă interpretată de Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române, coordonat de arhidiaconul Mihail Bucă.

Duminică, 27 octombrie 2010, cu ocazia pomenirii Sfântului Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului, va avea loc Sfânta Liturghie la Biserica Turea din Satul Nou (zona sud a muzeului). La fel ca în vremurile de odinioară, vom avea după slujbă o șezătoare la care vor participa reprezentanții comunității din Avrig, jud. Sibiu și Ansamblul folcloric Purtata Avrigului.

Gelu Voicu și Ansamblul Teleormanul, urmați de ansambluri aparținând minorităților germane și grecești, precum și ansambluri din orașele Shumen și Varna din Bulgaria, vor anima atmosfera de târg.

Ziua se va încheia cu muzică jazz susținută de Grupul Ploieşti Jazz Trio – al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti.

În fiecare zi a evenimentului vor avea loc ateliere de creație pentru copii, părinți și bunici, în limita a 10 locuri pentru fiecare atelier, prin care vizitatorii pot face cunoștință cu tainele meșteșugurilor populare. Înscrierile se pot face la adresa de mail programe.culturale@muzeul-satului.ro

Produse din gastronomia tradițională și produse bio vor putea fi cumpărate din târg – colaci, cozonaci, pâine cu maia, miere și produse apicole, vin, bragă, conserve de toamnă – murături, zacuscă, dulceaţă, flori.

Vă invităm, așadar, la târg, să vă bucurați de trei zile de sărbătoare în cel mai vizitat muzeu al României, care va reface pentru oaspeții noștri atmosfera târgurilor de altădată.

Mai multe detalii pe https://muzeul-satului.ro/

PROGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTULUI

 

Date

25 - 27 oct. 2019
Terminat

Time

0:00 - 23:59

Locație

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Șoseaua Kiseleff, nr. 28-30

Organizator

MUZEUL NAȚIONAL AL SATULUI „DIMITRIE GUSTI”

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI

Prezentare Muzeul Satului