Târgul Mierii la Muzeul Satului

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 19 mai a.c., la Târgul mierii, eveniment dedicat sărbătoririi Zilei Internaționale a Albinei, marcată în fiecare an pe 20 mai.

Pe aleile din Satul Nou veți fi întâmpinați cu felurite produse apicole puse la dispoziție și spre degustare de apicultori veniți din toată țara. Printre ei va fi și Ioan-Cosmin Herța din satul Galeș, localitatea Săliște, județul Sibiu, cel al cărui miere a ajuns pe masa Suveranului Pontif și are in palmares Medalia de Aur pentru miere bio. În curtea gospodăriei Cut din muzeu, la Casa Apicultorului, de la ora 12:00, actorul Nae Alexandru împreună cu interpreta de muzică populară Narcisa Băleanu vor pune în scenă Povestea Casei Cut și vă vor împărtăși câte ceva din tradițiile apicultorilor.

Copiii sunt așteptați, cu mic, cu mare, între orele 13:00-16:00 la ateliere și concursuri de desene pe asfalt, ambele activități inspirate din viața harnicelor albine.

Ziua Mondială a Albinelor a fost instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în anul 2017, la propunerea Asociaţiei Apicultorilor din Republica Slovenia pentru a evidenţia importanţa albinelor pentru umanitate şi pentru a atrage atenţia asupra necesităţii protejării acestora, dar şi a altor polenizatoare. Dată aleasă reprezintă ziua de naştere a lui Anton Janša (20 mai 1734 – 13 septembrie 1773), considerat un pionier şi un expert important al apiculturii moderne.

Vă așteptăm la o duminică dulce, în muzeul-sat de la Șosea!

Date

19 mai 2024
Terminat

Time

9:00 - 19:00

Locație

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Șoseaua Kiseleff, nr. 28-30

Organizator

Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti"

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI

Prezentare Muzeul Satului