ZILELE MUZEULUI SATULUI

ZILELE MUZEULUI SATULUI

Un veac de frumusețe

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” împlinește 82 de ani. Acest proiect sociologic este strâns legat de ceea ce a reușit poporul român să arate întregii lumi în timpul Marelui Război, dar mai ales să realizeze prin actul Unirii de la 1 decembrie 1918. Acum 100 de ani, Asociația pentru Studiul și Reforma Socială își propunea „studierea problemelor impuse de necesitatea refacerii întregii vieți sociale a României, găsirea soluțiilor pentru reforma socială și educația socială a maselor”. Așa a început acest proiect muzeal. El se datorează Catedrei de Sociologie a Universității București, condusă de profesorul Dimitrie Gusti, care, alături de studenții săi și împreună cu mari specialiști în domeniu, a realizat cercetări monografice în toate regiunile țării. Rezultatul? Muzeul Satului Românesc, unul dintre cele mai importante obiective de patrimoniu mondial și printre cele mai vechi muzee etnografice în aer liber din România și din lume, despre care Henri H. Stahl spunea că este „una dintre cele mai mari mândrii ale neamului românesc”.

„Pentru poporul român el reprezintă arhivă documentară a vieții țăranului român. Din toate punctele de vedere este un document cu atât mai mult cu cât astăzi nu mai găsești pe teren lucrurile pe care le vezi aici”, declara academicianul Georgeta Stoica, fost director al Muzeului Național al Satului.

„Suntem o instituţie care conservă, în primul rând, identitatea. Această importanţă a noastră este dată de faptul că noi conservăm ce este mai profund în România – identitatea culturală şi naţională. Muzeul Satului nu este o instituţie moartă, ci una vie”, mărturiseşte conf. univ. dr. Paula Popoiu, managerul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

Anul acesta, mai mult că oricând, evenimentele dedicate aniversării muzeului ne vor aminti de acest veac de frumusețe al poporului român. Timp de 5 zile, între 16 și 20 mai, Muzeul Satului organizează expoziții, concerte, lansări de carte, dezbateri, demonstrații ale meșterilor populari.

Vă așteptăm cu drag!

PROGRAM ZILELE MUZEULUI

The event is finished.

Date

03 aug. 2020

Time

09:00 - 19:00

Location

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Șoseaua Kiseleff, nr. 28-30
iulie

august 2020

septembrie
MO
TU
WE
TH
FR
SA
SU
27
28
29
30
31
1
2
Events for august

1

Events for august

2

3
4
5
6
7
8
9
Events for august

3

Events for august

4

Events for august

5

Events for august

6

Events for august

7

Events for august

8

Events for august

9

10
11
12
13
14
15
16
Events for august

10

Events for august

11

Events for august

12

Events for august

13

Events for august

14

Events for august

15

Events for august

16

17
18
19
20
21
22
23
Events for august

17

Events for august

18

Events for august

19

Events for august

20

Events for august

21

Events for august

22

Events for august

23

24
25
26
27
28
29
30
Events for august

24

Events for august

25

Events for august

26

Events for august

27

Events for august

28

Events for august

29

Events for august

30

31
1
2
3
4
5
6
Events for august

31