Ziua Națională la Muzeul Satului

Pe 30 noiembrie și 1 decembrie sărbătorim Ziua Națională la Muzeul Satului! În cadrul celor două zile, vizitatorii vor fi întâmpinați cu un târg al meșterilor populari, de unde își vor putea achiziționa obiecte confecționate de aceștia, dar și produse din gastronomia tradiţională și produse bio.
 
În ziua de sâmbătă, 30 noiembrie, începând cu ora 14:00, în Sala Victor Ion Popa a Muzeului Satului va avea loc proiecția filmului „Tezaur Uman Viu – Tezaur Digital”, realizat de Camelia Moise și finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
 
Pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, membrii Asociației Tradiția Militară vor da onorul publicului vizitator și vor vorbi despre echipamentul soldaților din Primul Război Mondial, dar și despre eroismul de care aceștia au dat dovadă în înfăptuirea Marii Uniri.
 
Pe perioada evenimentului vor avea loc ateliere de creație pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, în cadrul programului de educație muzeală „Satul spiridușilor” (jucării din lemn, decorațiuni de sărbători, ornamente pentru pomul de Crăciun, traiste pentru colindat, îngerași decorativi, sorcove, turtă dulce decorată și măști populare). Înscrierile au loc la adresa de e-mail programe.culturale@muzeul-satului.ro.
 
Vă așteptăm cu drag!
Loader
Loading…

EAD Logo
Taking too long?

Reload Reload document

|

Open Open in new tab

Download

Date

30 nov. 2019 - 01 dec. 2019
Terminat

Time

Toată ziua

Locație

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Șos. Kiseleff nr. 28-30, sector 1 Bucuresti, 011347 România

Organizator

MUZEUL NAȚIONAL AL SATULUI „DIMITRIE GUSTI”

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI

Prezentare Muzeul Satului