CÂRSTOVUL VIILOR – ZIUA CRUCII
Muzeul Naţional al Satului”Dimitrie Gusti” vă așteaptă, în perioada 13 – 14 septembrie 2025, la evenimentul cultural “Ziua Crucii. Cârstovul Viilor”. Cu această ocazie, au loc o serie de evenimente dedicate atât tradițiilor care înconjoară Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie), cât și venirii toamnei, care, conform calendarului popular viticol înseamnă începutul culesului viilor, prepararea mustului și ”bătutul nucilor”.
Sâmbătă, 13 septembrie, începând cu ora 11.00, în curtea Gospodăriei Șanț, sub genericul ”Călători prin tradiții” vor avea loc o serie de ateliere de creațiie pentru copii și adulți. Înscrierile precum și alte detalii legate de acestea sunt specificate în programul evenimentului.
Duminică, 14 septembrie, începând cu ora 13.00, la Scena Dumitra, datinile şi obiceiurile specifice culesului viilor vor fi ilustrare de Ansamblul folcloric “Ţara Vrancei” din Focşani, jud. Vrancea iar momentele de cântec, joc și voie bună vor fi asigurate de Bianca Nicola Gheorghe și Ansamblul folcloric Codrulețul din Găești, Dâmbovița.
Tot duminică, în curtea gospodăriei Moișeni din incinta muzeului, va avea loc și lansarea de carte ”Port popular și textile de casă”, autori – Alexandra Cristică și Mădălina Cojocaru ce valorifică bogatul patrimoniu aflat în Colecția de Etnografie a Muzeului “Teohari Antonescu” din Giurgiu. Invitat special al evenimentului este artistul și omul de radio Lorena Oltean.
Iubitorii de artă populară și nu numai, vor putea achiziţiona de la târgul organizat cu acest prilej obiecte confecţionate de meşterii populari venți din toată țara și gastronomie tradițională de sezon.
Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite în Programul de mai jos dar și la adresa de mail relatii.publice@muzeul-satului.ro și la telefonul – 0213179103/int. 190.
PROGRAM:
SÂMBĂTĂ, 13 SEPTEMBRIE
11.00 – 12.00 / 13.00 – 14.00 Călător prin tradiții – ateliere de toamnă (Gospodăria Șanț)
- ora 11.00 – Atelier Atelier de modelaj coordonat de Luminița Voica *pentru copii cu vârsta între 4 și 12 ani
- ora 13.00 – Atelier de țesut cu Isabela și Ștefan Popa *pentru copii cu vârsta între 6 și 12 ani
Înscrierile la ateliere se pot face prin completarea formularului din link – https://forms.gle/CKFsznjvmJy5sjhL9 iar pentru mai multe detalii vă rugăm să ne scrieți la adresa de mail – muzeulsatuluibucuresti@gmail.com.
9.00 – 19.00 Târguieşte: ii, podoabe, țesături, oale, linguri, icoane, măşti, flori și produse din gastronomia tradițională!
DUMINICĂ, 14 SEPTEMBRIE
13.00 Datini şi obiceiuri la culesul viilor (Scena Dumitra)
Ansamblul folcloric Ţara Vrancei – Focşani, Vrancea
Coodonator – profesor Maria Murgoci
14.00 Cântec și joc de sărbătoare (Scena Dumitra)
Bianca Nicola Gheorghe
Ansamblul folcloric Codrulețul – Găești, Dâmbovița
15.30 Lansare de carte (Gospodăria Moișeni)
Port popular și textile de casă, autori – Alexandra Cristică și Mădălina Cojocaru
Din Colecția de Etnografie a Muzeului “Teohari Antonescu” din Giurgiu
Prezintă actorul Alexandru Nicolae Mihai
9.00 – 19.00 Târguieşte: ii, podoabe, țesături, oale, linguri, icoane, măşti, flori și produse din gastronomia tradițională!

