GOSPODĂRIA IEUD

Ieud, Jud. Maramureș

Casa lui Ion Pleș din Ieud, datând în 1890, a fost reconstruită în Muzeul Satului în anul 1936. Provenind dintr-un sat răsfirat de pe valea Ieudișorului, ea este reprezentativă pentru arhitectura populară maramureșeană din secolul al XIX-lea. Alături de casă, în curte se pot vedea o serie de anexe ce ilustrează principalele ocupații din zonă, creșterea vitelor și agricultura: o șură cu două grajduri, un „șopru cu corfă” (fânar cu acoperiș mobil) și o „colejnă” (coteț pentru porci).
Intrarea în gospodărie se face printr-o poartă monumentală din lemn de stejar, cu stâlpi bogat ornamentați, care are o ușă dublă din scândură de brad pentru accesul vitelor și atelajelor, precum și o poartă mică pentru oameni. Lângă poartă, se află o băncuță protejată de un acoperiș de șindrilă, ce îndeplinea funcția de loc de socializare. Tot aici, regăsim și o fântână cu cumpănă.
Casa este construită pe o temelie joasă din piatră de râu, cu o prispă („șatră”) pe trei laturi cu parapet traforat și pereții din bârne de brad îmbinate la colțuri în formă de „coadă de rândunică”. Acoperișul cu pante foarte repezi și învelitoare din șindrilă de brad are o frumoasă coamă de „ciocârlani” (ultimul rând de șindrilă crestată sub formă de arbuști sau siluete de oameni).
În plan, locuința cuprinde patru încăperi: o tindă mediană fără tavan sau ferestre, camera de oaspeți („casa mare”) în dreapta, camera de locuit („casa mică”) și o cămară în stânga. În „casa mare”, atrage atenția cuptorul cu dimensiuni generoase, ridicat pe un soclu de lemn și bogăția țesăturilor de lână vopsite în culori naturale. Mobilierul sculptat, obiectele realizate din lemn, icoanele pictate pe sticlă și vasele din ceramică smălțuită atestă atât starea materială înfloritoare a proprietarului, cât și statutul său în cadrul comunității. În plan, casa cuprinde o tindă mediana, casa (camera)mare, casa (camera) şi cămara.

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI

Prezentare Muzeul Satului